Marino, nume pe care japonezii l-au dat si statiei de cale ferata din apropierea Lacului Akan,este numele unei plante care creste numai in apa acestui lac,fiind endemism.Aceasta planta,dintre cele mai rare de pe pamant,este foarte pretuita de japonezi.Marino nu iese la suprafata apei decat in zilele in care lacul este complet linistit si cand razele soarelui ii incalzeste apele. In zilele intunecate, cand sufla vantul dinspre mare, Marino sta pitulata sub apa.Botanistii japonezi au incercat sa aclimatizeze planta in alte lacuri apropiate, cu aceeasi temperatura si compozitie chimica ca cea a lacului Akan, dar pana acum nu au reusit.
Dinpre modul in care Marino a ajuns in Lacul Akan, japonezii din regiune au o legenda: "In satul ainilor,veche populatie din insula, traia o fata saracu numita Marino. Ea iubea un tanar tot atat de sarac ca si ea. Satul se pregatea de nunta.Dar Marino a avut nefericirea de a fi vazuto de bogatul samurai din castelul situat pe muntele Akan.El a dat ordin ca fata sa fie adusa la castel.Ea nu a putut indura despartirea de iubitul ei .Aruncandu-se de pe malul abrupt in lacul Akan,s-a transformat in floare".
Japonezii calatoresc de la mii de kilometri departare pana la "Lacul Fericirii" si pleaca deosebit de fericiti daca au putut-o vedea pe Marino deschizandu-si petalele.
Surse:"Lecca Aurel, (1969), Geografie distractiva,Editura Tineretului,Bucuresti."



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu